Angajați de la Evidența Populației din Fetești, cercetați pentru fapte de corupție. Ei eliberau cărți de identitate după ce primeau pozele posesorilor prin WhatsApp sau Facebook

Percheziții pentru destructurarea unei grupări ce se ocupă cu proxenetism și trafic de minori. FOTO cu rol ilustrativ

Patru funcționari în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Fetești și Biroului Registru Agricol din cadrul Primăriei Fetești, respectiv o persoană fără calitate specială, care a acționat în calitate de intermediar, sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, complicitate la dare de mită, trafic de influență, fals intelectual și acces ilegal la un sistem informatic. Suspecții primeau bani sau alte foloase pentru a elibera cărți de identitate deși solicitanții nu se prezentau la SPCLEP Fetești, iar fotografiile ce urmau a fi alocate documentelor erau transmise în format electronic, prin WhatsApp sau Facebook.

Astfel, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au efectuat, miercuri, cinci percheziții domiciliare pe raza județului Ialomița și au pus în executare cinci mandate de aducere emise pe numele persoanelor suspecte în cauză. Cu aceeași ocazie, au fost puse în executare două ordonanțe de ridicare a unor documente și înscrisuri de la două instituții publice, respectiv Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Fetești și Biroul Registru Agricol din cadrul Primăriei Municipiului Fetești.

În fapt, potrivit polițiștilor, în perioada iunie – octombrie 2019, cei patru funcționari publici au pretins, primit sau au acceptat promisiunea primirii unor sume de bani, în lei și valută, ori alte foloase, din partea unor persoane fizice interesate de obținerea cărților de identitate, a căror valabilitate a expirat, ori ca urmare a schimbării domiciliului, stabilirea reședinței, pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate.

„În multe astfel de situații au existat cazuri când solicitanții eliberării cărților de identitate nu s-au prezentat personal la ghișeul SPCLEP Fetești pentru a semna în prezența funcționarului public cererea pentru eliberarea actului de identitate, persoanele interesate aflându-se în străinătate și nu în Fetești, iar fotografiile ce urmau a fi alocate cărților de identitate au fost transmise în format electronic, prin canale de comunicare de tip WhatsApp sau Facebook unor intermediari, care aveau influență asupra funcționarilor și care acționau în interesul acestor persoane, în schimbul unui comision, reprezentând prețul traficului de influență”, au precizat anchetatorii.

Fotografiile astfel transmise erau prelucrate de funcționarii publici prin intermediul calculatorului destinat obținerii de fotografii, pentru a crea o aparență de legalitate că respectivele fotografii erau efectuate la sediul SPCLEP Fetești asupra solicitantului cărții de identitate.

„De cele mai multe ori, a rezultat că unele cărți de identitate au fost emise doar în baza unor copii ale documentelor necesare, pentru că solicitanții aflați în străinătate nu le mai dețineau, iar respectivele copii erau extrase chiar din arhiva SPCLEP Fetești”, au mai spus sursele citate.

Totodată, au mai fost identificate situații în care au fost stabilite domicilii sau reședințe fără ca proprietarul spațiului locativ să aibă cunoștință despre respectiva procedură derulată la SPCLEP Fetești și, cu atât mai mult, ca acesta să își dea consimțământul scris că este de acord ca solicitantul respectiv să își stabilească domiciliu/reședința la adresa proprietății sale. Astfel, cu titlu de exemplu, la o adresa situată în municipiul Fetești figurează cu domiciliu un număr de 119 persoane, iar la o altă adresă din aceeași localitate, figurează un număr de 32 persoane.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul lucrătorilor Direcției Anchete, Serviciul Tehnic, Serviciul Operații, Serviciul Operațiuni Speciale Ialomița și lucrători din cadrul IJJ Ialomița.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*