Amenzi de peste 7.000 de lei, date de polițiștii ialomițeni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală

Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni de verificare a respectării măsurilor de protecție. FOTO IPJ Ialomița

În ultimele 24 de ore, 135 de efective de poliție, jandarmerie și poliție locală au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, pe raza județului Ialomița, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Potrivit IPJ Ialomița, au fost organizate acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale, restaurantele și localurile publice, precum și mijloacele de transport în comun. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 22 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, peste 480 de mijloace de transport și au fost legitimate aproape 500 de persoane.

„Echipele de control au depistat 67 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și cinci persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu. Polițiștii au aplicat 84 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.100 de lei”, au precizat reprezentanții IPJ Ialomița.

Conform surselor citate, sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că acestea vor desfășura și în perioada următoare activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

„Scopul acțiunilor este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont mai ales de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul Sars-CoV 2”, au mai transmis polițiștii ialomițeni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*