Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că data de 25 mai 2021 este termenul până la care persoanele fizice pot depune, sub sancțiunea decăderii, formularul 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5 la sută din impozitul anual datorat” pe veniturile realizate în anul 2020.
Formularul se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează venituri din: salarii și asimilate salariilor; pensii; activități independente/ activități agricole, impuse pe bază de normă de venit; activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă; drepturi de proprietate intelectuală, altele decât cele pentru care venitul net se determină în sistem real; cedarea folosinței bunurilor, pentru care venitul net se determină pe baza cotelor forfetare de cheltuieli sau pe baza normelor de venit.
Formularul 230 se completează de către contribuabili sau de către împuterniciții acestora, potrivit dispozițiilor Legii nr. 207/2015 și se depune împreună cu anexele completate, în format hârtie, direct la registratura organului fiscal competent, prin poștă, sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță: portalul e-guvernare sau prin intermediul serviciului Spațiu Privat Virtual – Depunere Declarație unică și alte formulare SPV-PF (https://formularespv-pf.anaf.ro/).
Informații suplimentare se pot obține prin intermediul „Formularului de contact” pus la dispoziția contribuabililor prin site-ului www.anaf.ro sau prin accesarea link-ului https://www.anaf.ro/asistpublic/ sau prin apelarea Call–Center-ul ANAF la numărul de telefon 031.403.91.60.
De asemenea, AJFP Ialomița mai informează că pe site-ul www.anaf.ro, la secțiunea „Asistență contribuabili”, subsecțiunea „Servicii oferite contribuabililor – Ghiduri curente și alte materiale informative” a fost publicat „Ghidul contribuabililor care optează pentru redirecționarea unei sume reprezentând până la 3,5 la sută din impozitul pe venit/câștigul net anual impozabil pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private”. Acest ghid poate fi vizualizat accesând link-ul:
https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/asistenta_contribuabili/servicii_oferite_contribuabililor/ghiduri_curente.
Formularului 230 şi “Anexa nr. … la Cererea privind destinația sumei reprezentând până la 3,5 la sută din impozitul anual datorat” poate fi descărcat prin accesarea link-ul http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/230.html
Be the first to comment