Accident rutier produs pe raza municipiului Slobozia, pe DN 2A, în zona Hermes. FOTO ISU Ialomița
Un accident rutier, în care au implicate trei autoutilitare și un autoturism, s-a produs joi, 12 august, în zona Hermes din municipiului Slobozia.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, salvatorii de la Garda de intervenție Slobozia s-au deplasat de urgență la locul accidentului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, în ajutor au venit și două echipaje ale SAJ Ialomița.
„În evenimentul rutier au fost implicate opt persoane, conștiente și neîncarcerate care au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenției. După acordarea primului ajutor medical toate persoanele au refuzat transportul la spital”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.
Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pompierii militari ialomițeni au fost solicitați să intervină, miercuri dimineață, în jurul orei 08.50, la un accident rutier produs pe raza municipiului Urziceni, pe DN2, în care a fost implicat un camion care s-a răsturnat […]
Două femei au fost reținute de polițiștii ialomițeni și aproximativ 5.800 de țigarete au fost indisponibilizate, în urma a 10 percheziții domiciliare efectuate în Ialomița și Călărași într-un dosar de contrabandă. Potrivit IPJ Ialomița, polițiștii […]
Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menţinere în sistem integrat au fost principalele obiective ale Jandarmeriei Ialomița în luna februarie […]
Be the first to comment