Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică de vreme rea, un cod galben valabil din data de 14 octombrie, ora 13.00, și până pe 16 octombrie, până la ora 14.00.
În intervalul menționat, în Oltenia, Muntenia, local în sudul Banatului și în Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură va ploua pe arii extinse va ploua pe arii extinse și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși 25 – 35 l/mp și pe arii restrânse 35 – 40 l/mp.
În regiunile sudice temporar vântul se va intensifica, cu viteze de 45 – 55 km/h.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un șofer depistat cu aparatul radar în timp ce conducea cu peste 190 km/h în zona localității Giurgeni, a fost sancționat de polițiștii ialomițeni cu amendă de 2.900 de lei. Complementar, el a rămas și […]
Angajații Secției de Drumuri Naționale Călărași, subunitate a DRDP Constanța, curăță marți, vegetația pe pasajul rutier al Autostrăzii A2, urmând ca în cursul acestei zile să fie acoperită o suprafață de aproximativ 400 de metri […]
Inspectoratul Școlar al Județului Ialomița a anunțat că, în ultimele două săptămâni, 23 de elevi și nouă angajați în unități de învățământ din județ au fost confirmați cu COVID-19. Astfel, potrivit ISJ Ialomița, la data […]
Be the first to comment