Din cauza unei avarii pe o conductă a RAJA SA, locuitorii comunei ialomițene Dridu nu vor avea, joi, apă potabilă la robinete.
Astfel potrivit RAJA, pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din comuna Dridu, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, joi, până la ora 16.00. Sunt afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitatea Dridu.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții RAJA SA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
De sâmbătă, 21 ianuarie, până marți, 24 ianuarie, jandarmii ialomițeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la evenimentele ce vor avea loc în spațiul public. Pentru a evita producerea unor incidente, Jandarmeria Ialomița […]
Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor, furnizorul de energie electrică va sista, marți – 15 iunie 2021, în intervalul orar 09.00 – 17.00, alimentarea cu energie electrică în localitatea Dridu […]
Meteorologii au emis un cod galben de ger pentru județul Ialomița. Avertizarea este valabilă în perioada 12 ianuarie, ora 20 – 13 ianuarie, ora 10. „În noaptea de luni spre marți, vremea va fi geroasă […]
Be the first to comment