Mașină de poliție în Slobozia. FOTO Adrian Boioglu
Poliția Constanța a venit cu detalii despre cazul tinerei de 17 ani care susține că a fost violată într-un hotel din Neptun-Olimp.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 15 septembrie, în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Neptun au fost sesizați, de o femeie, cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 17 ani, aflată în tabără, nu răspunde la telefon.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat-o pe minoră în camera hotelului unde era cazată, împreună cu alte două persoane de sex feminin.
Minora nu prezenta urme vizibile de violență și a declarat că nu a fost victima vreunei infracțiuni, în acest sens fiind încheiat proces-verbal.
În prezența polițiștilor, aceasta a vorbit, la telefon, cu mama sa, căreia i-a adus la cunoștință faptul că nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Două persoane au fost rănite, miercuri, în jurul orei 09.00, într-un accident rutier petrecut pe DN 2, în afara comunei ialomițene Coșereni. Potrivit polițiștilor ialomițeni, din verificările efectuate a reieșit faptul că în timp ce […]
Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri, 16 iunie, o noua atenționare meteorologică Cod Portocaliu, valabilă pentru județul Ialomița până la ora 23.00, fenomenele vizate fiind ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată și intensificări ale vântului. […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane juridice, că termenul pentru depunerea situațiilor financiare anuale, aferente anului 2022, de către societățile comerciale, societățile/ companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare este de […]
Be the first to comment