În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița efectuează 7 percheziții domiciliare, în municipiul Urziceni și comuna Manasia, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de camătă și șantaj.
Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite ar fi oferit sume de bani persoanelor din municipiul Urziceni și din localitățile învecinate, pentru care percepeau dobânzi foarte mari.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 30.000 de lei.
În cauză, vor fi puse în executare 17 mandate de aducere.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La acțiune participă luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ialomița și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de păsări că la momentul actual în România evoluează șase focare de gripă aviară, unul într-o exploatație comercială cu un efectiv de circa 200.000 […]
CNAIR anunţă conducătorii auto cu privire la instituirea restricţiei de circulaţie pe A2 la km 144+100, respectiv în zona Agenției de Încasare Fetești pe Calea I (sensul București – Constanța), banda 6 (de încasare a tarifului în […]
Polițiștii ialomițeni de la Rutieră au întocmit în ultimele zile mai multe dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. Astfel, potrivit IPJ Ialomița, la data de 11 iulie, polițiștii […]
Be the first to comment