Vaccinul anti-Covid a ajuns la Spitalul Slobozia în cutii de pizza. Conducerea unității medicale spune că așa a fost livrat de la București

Spitalul Județean de Urgență Slobozia, Ialomița. FOTO Adrian Boioglu
Spitalul Județean de Urgență Slobozia, Ialomița. FOTO Adrian Boioglu

Vaccinul anti-Covid a ajuns marți, la Spitalul din Slobozia în cutii de pizza, iar conducerea unității medicale spune că așa au fost livrate acestea de la București.

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a transmis printr-un comunicat de presă, că se delimitează de modul de ambalare al vaccinului.

“Dorim să menționăm că spitalul se delimitează ferm de modul de ambalare, fiind doar un beneficiar, logistica și transportul fiind asigurate de terțe instituții. Vaccinurile au fost livrate în respectivele cutii, la rândul lor aflându-se în cutii frigorifice profesionale. Vaccinurile au fost trimise în acest mod de la București, fiind date în primire, astfel, la Spitalul Slobozia. Instituția noastră nu a fost în niciun mod implicată în logistica transferului”, a anunțat Spitalul Județean Slobozia.

Astăzi a fost demarată Campania de Vaccinare în Spitalul Județean de Urgență Slobozia, vaccinându-se 50 de cadre medicale, fără a se înregistra niciun efect advers.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*