Un mort și patru răniți, între care doi copii, într-un accident rutier pe E 85, în zona localității Coșereni

Accident rutier cu un mort și patru răniți în zona localității Coșereni. FOTO ISU Ialomița

Un bărbat a murit, iar patru persoane, între care doi copii, au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut, luni noapte, pe DN 2/ E 85, în zona localității Coșereni.

Potrivit polițiștilor ialomițeni, în jurul orei 22.00, în timp ce un bărbat conducea un autoturism dinspre București către Urziceni, într-o curbă la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns în șanțul de pe marginea drumului și s-a răsturnat.

În urma accidentului au fost solicitați să intervină salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, iar la locul solicitării s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanța SMURD și trei echipaje ale SAJ Ialomița – substația Urziceni.

„Din eveniment au rezultat cinci victime, doi minori și trei adulți. Din nefericire una dintre victime, șoferul autoturismului, cu vârsta de aproximativ 40 de ani, se afla în stop cardio-respirator. Acestuia i s-au aplicat manevrele de resuscitare, dar fără răspuns, fiind declarat decedat de către echipajul SAJ”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.

Accident rutier cu un mort și patru răniți în zona localității Coșereni. FOTO ISU Ialomița

Celorlalte patru victime le-a fost acordat primul ajutor de echipajele medicale de la locul intervenție. Ulterior, copiii, cu vârstele de aproximativ 2 ani și 7 ani, o femeie și un bărbat, cu vârstele de 42 de ani și 52 de ani, au fost transportați de către echipajele SMURD și SAJ la Spitalul Municipal Urziceni.

În continuare polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului rutier.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*