În cursul zilei de 8 ianuarie, polițiștii ialomițeni au acţionat pe raza de competenţă pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate.
Astfel, poliţiştii au reuşit identificarea unui bărbat de 25 de ani, din municipiul Slobozia, pe numele căruia Tribunalul Ialomița a emis un mandat de executare a pedepsei.
Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Slobozia, şi are de executat pedeapsa privativă de libertate de 160 de zile de închisoare, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat noi acțiuni în vederea verificării modului în care se respectă normele impuse prin Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Potrivit […]
Un braconier a dat un morun viu și o mașină pe un dosar penal după ce a dat peste un filtru al oamenilor legii din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Ialomiţa. Peștele, de aproximativ […]
În stația CF Fetești și pe intervalul Ciulnița – Călărași Sud a început montarea primelor linii noi de cale ferată, lucrări feroviare derulate în cadrul programului de modernizare a infrastructurii și suprastructurii feroviare din stațiile […]
Be the first to comment