Pompierii ialomițeni au fost solicitați la mai multe incendii de vegetație uscată

Incendiul de vegetație a fost stins de către pompieri. FOTO ISU Ialomița

Incendiile de vegetație uscată se țin lanț în județul Ialomița pentru că igienizările prin ardere nu sunt supravegheate și scapă de sub control, iar uneori există și pagube colaterale. Și țigările aruncate la întâmplare sunt la fel de periculoase. Pompierii au avut solicitări de această natură Bărbuleșți, Drăgoești, Coșereni și Săveni.

Primul apel a venit în cursul zilei de 23 aprilie, în jurul orelor 12.15, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, aflată sub panouri fotovoltaice pe raza localității Bărbulești. Incendiul a fost stins operativ cu eforturi susținute de pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni. Aceștia au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pe o suprafață de aproximativ 500 mp. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la fumatul în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător.

Două ore mai târziu, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de mărăciniș, lăstăriș și vegetație uscată pe raza localității Drăgoești. Incendiul a fost stins de pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni. Aceștia au acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pe o suprafață de aproximativ 4000 mp. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la fumatul în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător.

În timp ce se intervenea Drăgoești, o altă solicitare a venit din Coșereni. Aici a intervenit un alt echipaj de pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni. Aceștia au acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pe o suprafață de aproximativ 200 mp. Aici, cel mai probabil, incendiul a pornit de la folosirea intenționată a sursei de aprindere de a genera incendiul.

După lăsarea serii, în jurul orei 22.40, pompierii au fost solicitați la stingerea unui incendiu de vegetație uscată pe marginea drumului județean DJ201. Incendiul a fost stins de pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia – Garda de Intervenție Țăndărei. Aceștia au acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pe o suprafață de aproximativ 10 mp. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un foc deschis în spații deschise.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*