Primăria Fetești intenționează să achiziționeze autobuze electrice prin PNRR. FOTO cu rol ilustrativ
Primăria municipiului Fetești a lansat, la jumătatea lunii trecute, licitația pentru achiziția autobuzelor electrice și a stațiilor de încărcare în cadrul proiectului susținut cu fonduri europene nerambursabile – Sistem Integrat de Transport Durabil, în valoare de maxim 26 milioane lei.
Prin acest program, administrația publică locală va achiziționa 12 autobuze electrice, între care două autobuze de capacitate mică și 10 autobuze de capacitate medie, 12 stații de încărcare lentă și 12 stații de încărcare rapidă. Acestea vor deservi transportul public de călători.
Termenul de livrare și implementare va fi de 10 luni de la semnarea contractului.
Ofertele pot fi depuse până la data de 22 februarie, urmând ca atribuirea să aibă loc până la data de 22 august 2022.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Jandarmii ialomițeni asigură ordinea publică la „Târgul Apicol”, ce se va desfășura în municipiul Slobozia, în incinta Stadionului municipal „1 Mai”, în acest sfârșit de săptămână. Tot jandarmii ialomițeni sunt cei care au în vedere […]
În cursul dimineții, s-a produs un eveniment rutier pe DN 21, la km 81+000, la ieșirea din localitatea Slobozia Noua. Șoferul unui autotren nu a adaptat viteza la condițiile de trafic a pierdut controlul direcției […]
Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au continuat să acționeze pentru a verifica modul în care se respectă prevederile legale impuse pentru […]
Be the first to comment