Suspectul a fost escortat de către polițiști. FOTO IGPR
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală numărul 4 Coșereni, au fot sesizați în cursul zilei de 6 aprilie de o femeie de 49 de ani, din comuna Axintele, cu privire la faptul că a fost amenințată de concubinul său.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul de 50 de ani s-ar fi deplasat la locuința concubinei sale și ar fi amenințat-o, deși pe numele acestuia era emis un ordin de protecție prin care îi era interzis să se apropie de imobilul în care locuiește femeia.
Acesta a fost reținut pe bază de ordonanță pentru săvârșirea infracțiunilor de „amenințare” și „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Ialomița.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost rănit sâmbătă seară, după ce, în timp ce conducea o căruță pe DC 37, în afara localității Balaciu, a fost acroșat de un autoturism. Potrivit […]
CNAIR S.A anunță utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi că, în urma unei intervenții la sistemele informatice care au implicații în funcționarea corespunzătoare a SIEGMCR, începand cu data de 07.01.2020 ora 01:45, emiterea peajelor […]
Jandarmii ialomițeni vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică pe timpul evenimentelor care au loc la sfârșitul săptămânii, pe raza județului Ialomița. Astfel, potrivit IJJ Ialomița: vineri, 30 septembrie, începând cu ora 15.00, pe […]
Be the first to comment