Jandarmii ialomițeni vor fi la datorie și în acest weekend

Jandarmii ialomițeni au fost la datorie și în acest weekend. FOTO: IJJ Ialomița

Jandarmii ialomițeni vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică pe timpul evenimentelor care au loc la sfârșitul săptămânii, pe raza județului Ialomița.

Astfel, potrivit IJJ Ialomița:

  • vineri, 30 septembrie, începând cu ora 15.00, pe stadionul comunal din localitatea Gheorghe Doja, la meciul de fotbal dintre echipele ACS Recolta Gheorghe Doja și CS Gloria Albești;
  • sâmbătă, 01 octombrie, la parohiile locale de pe raza județului, la manifestările religioase ocazionate de sărbătoarea ortodoxă „Acoperământul Maicii Domnului”;
  • de vineri, 30 septembrie, până duminică, 02 octombrie, pe Stadionul Orășenesc Amara, la concursul chinologic în cadrul Campionatului Național de Creștere și Selecție pentru Ciobănesc German.

Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului infracțional și contravențional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale, prevenirea și combaterea traficului/consumului de substanțe interzise și aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora.

Jandarmii le recomandă cetățenilor prezenți la aceste evenimente:

  1. să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor;
  2. să acorde atenție sporită bunurilor și obiectelor personale;
  3. să evite implicarea în incidente;
  4. să solicite imediat intervenția jandarmilor atunci când situația o impune.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*