Trupul fără viață al unui bărbat, recuperat de pompierii ialomițeni dintr-un canal din zona localității Giurgeni

Trupul fără viață al unui bărbat, recuperat dintr-un canal din zona localității Giurgeni. FOTO cu rol ilustrativ (sursa IPJ Ialomita)

Polițiștii ialomițeni au deschis un dosar de cercetare penală, pentru ucidere din culpă, după ce joi, 24 iunie, trupul fără viață al unui bărbat a fost descoperit într-un canal din zona localității Giurgeni.

„În jurul orei 14.30, două echipaje de căutare – salvare din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit, cu o autospecială și o barcă pneumatică, pentru recuperarea unui cadavru de sex masculin, care plutea pe apă. Acesta a fost scos la mal și predat organelor abilitate, care urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care bărbatul și-a pierdut viața”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița.

La rândul lor, polițiștii ialomițeni au precizat că din verificările efectuate a reieșit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Vlădeni. Acesta va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările la fața locului sunt în curs de desfășurare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*