Trei șoferi fără permis de conducere au fost depistați de polițiștii din Ialomița

Sediul IPJ Ialomița. FOTO Adrian Boioglu
Sediul IPJ Ialomița. FOTO Adrian Boioglu

Trei șoferi care nu dețineau permis de conducere au fost depistați de polițiștii din Ialomița.

Potrivit IPJ Ialomița, la data de 13 ianuarie, în jurul orei 13:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au oprit în trafic, un șofer în vârstă de 20 de ani, din orașul Țăndărei în vederea verificării documentelor personale precum și ale autoturismului.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit faptul că, tânărul nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

Polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de“conducerea unui vehicul fără permis de conducere.”

În cursul zilei de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un șofer în vârstă de 27 de ani, din municipiul Brăila.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a reieșit că șoferul  conducea un autoturism având dreptul de conducere suspendat.

În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.”

În cursul zilei de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un șofer în vârstă de 52 de ani, din comuna Bărbulești.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit faptul că, tânărul nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

Pe numele șoferului a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de“conducerea unui vehicul fără permis de conducere.”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*