Sute de persoane și de mașini, verificate de polițiști în Fetești, în urma acțiunii Blocada

Acțiune a polițiștilor. FOTO IPJ Ialomița

Sute de persoane și de mașini au fost verificate de polițiști în Fetești, în urma acțiunii Blocada.

Potrivit IPJ Ialomița, în cursul zilei de 29 februarie, în intervalul orar 15:00-18:00, în cadrul acțiunii Blocada, desfășurată în sistem integrat, polițiștii ialomițeni împreună cu efectivele din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ialomița și  reprezentanții din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au desfășurat o acțiune în municipiului Fetești, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului și traficului de droguri sau alte substanțe interzise.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 117 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 39.780 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au retras 11 certificate de înmatriculare și au reținut 1 permis de conducere.

Polițiștii au legitimat 387 de persoane și au verificat 216 autoturisme, șoferii fiind testați cu aparatul din dotare în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

Polițiștii au fost prezenți pe drumurile publice din municipiul Fetești pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc în stradă, pentru verificarea în trafic a autovehiculelor și depistarea persoanelor ce conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*