Surprins de tren pe calea ferată, un bărbat din Fetești s-a ales cu o amputație de picior

Elicopterul SMURD a intervenit pentru a prelua victima. FOTO Cătălin SCHIPOR

Un bărbat a fost lovit de tren pe raza localității Fetești – Halta CFR Borcea în dimineața de 20 mai. Victima a scăpat cu viață, dar a suferit o amputație și a necesitat transportul cu elicopterul SMURD.

Accidentul feroviar a avut loc în dimineața de 20 mai, în jurul orei 9.55, când victima, un bărbat în vârstă de 48 de ani din Fetești se afla între două linii de cale ferată în zona Haltei CFR Borcea când a fost lovit de un tren de marfă. La locul evenimentului au intervenit două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Fetești a ISU Ialomița, cu o autospecială de stins incendii, o ambulanță SMURD și un echipaj al SAJ Ialomița – Substația Fetești.

În urma evenimentul a rezultat o victimă, conștientă, care a suferit o amputație traumatică la membrul inferior stâng de la nivelul gambei, căruia i s-a acordat primul ajutor medical de către echipajele de la locul intervenție. Ulterior a fost preluată de un echipaj al elicopterului SMURD, venit în sprijin din județul Constanța și transportată pe calea aerului la o unitate spitalicească din municipiul București.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*