Șofer fără permis, reținut de polițiștii din Urziceni după ce a încercat să scape cu fuga

Șofer fără permis, reținut după ce a încercat să scape cu fuga. FOTO IPJ Ialomița

Un tânăr de 19 ani a fost reținut de polițiștii din Urziceni după ce, găsit la volanul unui autoturism deși nu deține permis de conducere, a abandonat mașina și a încercat să fugă, fiind însă identificat în scurt timp.

Potrivit IPJ Ialomița, în cursul zilei de miercuri, polițiștii din Urziceni au observat în trafic un autoturism, având informația că șoferul acestuia nu deține permis de conducere.

„În momentul în care a observat echipajul, șoferul de 19 ani a abandonat autoturismul pe o stradă din municipiul Urziceni și a fugit în curțile imobilelor din zonă. Acesta a fost identificat în scurt timp, imobilizat și condus la sediul Poliției Municipiului Urziceni”, au precizat polițiștii ialomițeni.

În urma administrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Ialomița, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului, în vederea luării unei măsuri preventive.

Autoturismul a fost ridicat și indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*