Un accident cu șase răniți a avut loc pe DN 2A, în localitatea Sărățeni.
Potrivit ISU Ialomița, trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DN 2A, pe raza localității Sărățeni, în care au fost implicate un autoturism, o autodubă și 6 persoane.
La locul solicitării au fost alocate de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au acționat și 5 echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.
În urma coliziunii au rezultat șase victime, conștiente și cooperante, însă una încarcerată. Aceasta a fost extrasă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului și predată echipajelor medicale.
Toate cele șase persoane au fost evaluate la locul accidentului, ulterior fiind transportate la Spitalul Municipal Urziceni și Spitalul Județean de Urgență Slobozia.
Be the first to comment