Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” va fi reabilitată. FOTO Primăria Fetești
Primăria Municipiului Fetești a emis ordinul de începere a serviciilor de proiectare pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale “Aurel Vlaicu” după ce, la mijlocul lunii trecute, a semnat ordinul de elaborare a documentației pentru modernizarea străzilor 9 Mai și Petru Rareș.
Reabilitarea corpului B și a grădiniței care face corp comun cu unitatea școlară precum și modernizarea celor două străzi, fac parte dintr-un singur proiect cu finanțare europeană, care a fost semnat de primarul Laurențiu Șonchereche, la începutul lunii martie.
Valoare totală a obiectivului de investiții este de 11.800.000 de lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Noul ambulatoriu din structura Spitalului Municipal “Anghel Saligny” Fetești se va preda, până la sfârșitul acestei săptămâni, din proprietatea Primăriei în administrarea unității spitalicești, conform Hotărârii Consiliului Local și a procedurilor legislative. Astfel, potrivit Primăriei […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, vineri 25 octombrie 2024 este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: – formularul 100 – “Declarație privind obligațiile de plată la […]
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița și Postului de Poliție Transporturi Navale Fetești au salvat și eliberat în mediul natural un sturion, de aproximativ 15 kilograme, ce fusese capturat ilegal. Potrivit Ialomița, […]
Be the first to comment