VIDEO Un șofer băut a încercat să fugă de polițiști la Bărbulești, Ialomița. Intervenția oamenilor legii s-a încheiat cu amenzi de 20.000 lei aplicate pentru nerespectarea ordonanțelor militare

Polițiștii au intervenit pentru prinderea unui șofer băut la Bărbulești. FOTO Captură Video
Polițiștii au intervenit pentru prinderea unui șofer băut la Bărbulești. FOTO Captură Video

Un bărbat din Bărbulești, Ialomița a fost reșinut de polițiști după ce a încălcat ordonanțele militare și nici nu a oprit la un filtru instalat pe drumul dintre Urziceni. Individul era băut și ceea ce a urmat a fost surprins de un trecător. Imaginile au fost făcute publice de Sindicatul Europol.

“La data de 20 aprilie a.c., în cadrul unei acțiuni de prevenire și combatere a evenimentelor circumscrise extinderii pandemiei de coronavirus și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, polițistii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele, în timpul unui filtru rutier au efectuat semnal de oprire unui autoturism ce se deplasa pe DN1D, din direcția Urziceni către Bărbulești.

Șoferul nu a oprit la semnalul polițiștilor, a mărit viteza de deplasare, încercând să fugă, însă a fost interceptat și prins de polițiști pe raza comunei Bărbulești.
În urma verificărilor a reieșit ca bărbatul în vârstă de 38 de ani, este din localitatea Barcanesti, și nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, în urma testării cu aparatul Drager, rezultatul a indicat o alcoolemie de 0.73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Urziceni, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, urmând să fie retinut.

De asemenea atât bărbatul, cât și o femeie care se afla în autotusim au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totala de 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare”, au transmis reprezentanții IPJ Ialomița.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

1 Trackback / Pingback

  1. Instanța a decis arestarea preventivă a bărbatului prins după o urmărire, în Bărbulești – Ialomița NEWS

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*