Scandal în Bordușani între mai multe persoane, iar doi tineri au fost reținuți

FOTO cu rol ilustrativ

Un scandal a avut loc în comuna Bordușani între mai multe persoane, iar doi tineri au fost reținuți.

Potrivit IPJ Ialomița, la data de 16 mai, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au reţinut doi bărbați din comuna Bordușani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovirea sau alte violențe și amenințarea .

„În fapt, la data de 16 mai a.c, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au fost sesizați cu privire la faptul că, în comuna Bordușani are loc o altercație între mai multe persoane.

Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului și au stabilit faptul că mai multe persoane ar fi fost agresate fizic și ar fi fost amenințate de doi tineri, în timp ce se aflau pe o stradă din comuna Bordușani, pe fondul unui conflict spontan.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovirea sau alte violențe și amenințarea” – IPJ Ialomița.

În urma probatoriului administrat, astăzi, 17 mai, au fost reținuți pe bază de ordonanță de reținere doi tineri de 19 și 26 de ani, ambii din comuna Bordușani pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*