Razie reușită în Urziceni: Poliția confiscă arme ilegale și prinde șantajiștii

Pistolul descoperit în urma perchezițiilor făcute în Urziceni. FOTO: IPJ Ialomița

Polițiștii ialomițeni au desfășurat miercuri, 26 iulie, o amplă acțiune, în intervalul orar 06.00 – 10.00, în municipiul Urziceni, cu scopul de a preveni și combate situații de risc, fapte de violență și de a asigura ordinea și siguranța publică, precum și respectarea disciplinei rutiere.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au fost puse în executare nu mai puțin de 23 de mandate de percheziție domiciliară la adresele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de șantaj. În urma perchezițiilor, autoritățile au confiscat un pistol de calibru 9 mm și două cutii cu câte 10 cartușe fiecare, deținute ilegal.

Acțiunea a vizat nu doar infracțiunile de șantaj, ci și asigurarea siguranței în trafic și a respectării legilor de către cetățeni. Astfel, polițiștii au legitimat 80 de persoane, au verificat 67 de autovehicule și au efectuat testări cu aparatele etilotest și cu cele pentru detectarea substanțelor psihoactive din organism.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.817 lei. De asemenea, au fost constatate în flagrant două infracțiuni, ceea ce a dus la conducerea a șapte persoane la sediul Poliției Municipiului Urziceni pentru audieri, conform mandatelor emise de Parchet.

Acțiunea de amploare a implicat și colaborarea cu alte structuri de intervenție, printre care Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița, pentru a asigura o intervenție rapidă și eficientă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*