Razie în Slobozia, Amara, Ciulnița și Perieți. Peste 230 de persoane au fost legitimate și au fost aplicate amenzi de 10.000 de lei

Polițiștii au organizat în data de 19 martie, în localitățile Slobozia, Amara, Ciulnița și Perieți o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență în segmentul stradal.

Potrivit IPJ Ialomița, s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor cu violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind organizate 6 filtre rutiere.

În intervalul orar 06:00 – 09:00 polițiștii au legitimat 235 de persoane, au fost verificate 77 de autoturisme și au fost efectuate testări cu aparatele etilotest și cu cele utilizate pentru depistarea substanțelor psihoactive din organism.

În acest context, au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.100 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G.nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Ca măsură complementară a sancțiunilor constatate, polițiștii au retras un certificat de înmatriculare și au reținut 2 permise de conducere.

De asemenea, au fost constatate 2 infracțiuni.

Totodată, polițiștii de investigații criminale au efectuat un număr de 12 percheziții domiciliare pe raza municipiului Slobozia în cadrul unor dosare penale privind infracțiuni de furt din societăți comerciale și de animale, fiind ridicate bunuri în vederea continuării cercetărilor.

În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase și efectivele din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*