Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie de amploare a polițiștilor în Slobozia. FOTO IPJ Ialomița

La data de 11 octombrie, polițiștii ialomițeni au organizat, pe raza municipiului Slobozia,o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

În acest sens, s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor cu violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind organizate 7 filtre rutiere.

În intervalul orar 14:00 – 17:00 polițiștii au legitimat 317 persoane, au fost verificate 274 de autoturisme și au fost efectuate 25 de testări cu aparatele etilotest sau cele utilizate pentru depistarea substanțelor psihoactive din organism.

În acest context, au fost aplicate 132 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală 35.925 de lei, dintre care 112 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G.nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, 6 sancțiuni au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991, privind normele de conviețuire socială și 24 de amenzi la alte acte normative.

Ca măsură complementară a abaterilor constatate, polițiștii au reținut 4 permise de conducere, 12 certificate de înmatriculare și 1 set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

În cadrul acțiunii au fost efectuate verificări și la sălile de jocuri de pe raza municipiului Slobozia, precum și activități preveniv educative la Școala Gimnazială nr. 2 ”Sfântul Andrei”, în cadrul ”Campaniei Consumul de droguri ne privește pe toți”, la care au participat 60 de elevi și 8 cadre didactice.

Polițiștii ialomițeni vor asigura, în continuare, o prezență constantă în stradă și în zonele aglomerate,  în vederea menținerii unui climat de liniște și siguranță în comunitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*