Proiectile de artilerie, din perioada conflagrațiilor mondiale, descoperite de un pescar pe Balta Ialomiței

Proiectile de artilerie, descoperite de un pescar pe Balta Ialomiței. FOTO ISU Ialomița

Un bărbat aflat joi, 4 august, la pescuit în Balta Ialomiței a descoperit trei proiectile explozive, două de calibru 100 milimetri și unul de calibru 152 milimetri. Conștientizând pericolul reprezentat de muniția rămasă neexplodată a anunțat de urgență organele abilitate.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de urgență al județului Ialomița, specialiștii pirotehniști ai instituției au intervenit cu promptitudine cu două autospeciale de primă intervenție și comandă și o barcă pneumatică.

Ei au ridicat elementele de muniție, pe care le-au transportat în condiții de maximă siguranță, în vederea depozitarii și distrugerii.

Proiectile de artilerie, descoperite de un pescar pe Balta Ialomiței. FOTO ISU Ialomița

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița recomandă cetățenilor ca în astfel de cazuri să respecte următoarele măsuri:

  • să nu miște de pe locurile pe care se află, elementele de muniție descoperite;
  • să nu desfacă și să nu predea la operatorii economici(societățile ce au ca activitate colectarea materialelor feroase), elementele de muniție descoperite;
  • să nu folosească elementele de muniție descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
  • să nu lovească, să nu taie și să nu demonteze elementele de muniție descoperite;
  • să nu folosească focul deschis în apropierea elementelor de muniție descoperite.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*