Primăria Fetești va începe primirea dosarelor pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței

Săptămâna viitoare se pot depune dosarele pentru obținerea ajutorului pentru încălzirea locuinței. FOTO Primăria Feteti

Primăria Fetești vă informează că, începând cu data de 17 octombrie, va începe acțiunea de depunere a dosarelor pentru ajutorul de încălzire a locuinței în perioada sezonului rece 2022 – 2023, pentru familiile și persoanele singure care folosesc în acest sens, combustibili solizi sau petrolieri, respectiv gaze naturale sau energie electrică.

Potrivit legislației, beneficiază de acest ajutor de încălzire familiile care au venituri nete lunare mai mici de 1.386 lei pe fiecare membru de familie sau persoanele singure care câștigă pe lună până în 2.053 lei.

Solicitanții din cartierul Fetești Gară vor depune dosarele la  Biroul din incinta Halei Pieței Agroalimentare, iar cei din Coloniști le vor depune la Biroul Relații cu publicul din incinta Primăriei Municipiului Fetești

Solicitanții din cartierele Vlașca și Fetești Oraș vor depune dosarele Sediul SPAS din strada Călărași, nr. 475

Programul de funcționare al centrelor și lista cu documentele necesare pentru constituirea dosarului de ajutor pentru încălzirea locuinței, vor fi afișate la sediile acestora.

Ajutorul de încălzire se acordă potrivit Legii 226/15.09.2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și a prevederilor HG1073/4.10.2021 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru sezonul rece 2022-2023.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*