Primăria Fetești construiește cinci blocuri de locuințe pentru tineri prin PNRR

Primăria Fetești construiește cinci blocuri de locuințe pentru tineri prin PNRR. FOTO Primăria Fetești

Primăria Municipiului Fetești a reușit să depună joi, 30 iunie, cererea de finanțare pentru construirea a cinci blocuri de locuințe prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C10 – Fondul local.

Fiecare ansamblu de locuit va avea câte șase apartamente cu două camere care vor fi destinate tinerilor, respectiv specialiștilor din sănătate și învățământ. Valoarea proiectului, care urmează să intre în etapa de evaluare, este de 10.840.523,81 lei, fără TVA.

Aceasta este a patra depunere de proiecte prin PNRR după cele de pe 30,16 respectiv 6 mai. În urma acestora Feteștiul are posibilitatea să beneficieze de renovarea energetică a 14 blocuri de locuințe, de reabilitarea energetică a opt clădiri publice printre care se numără: dispensarul TBC, corpul B al Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul”, corpul C al Liceului Tehnologic „Anghel Saligny și Centrul Social „Lucia”, precum și de sisteme de supraveghere video, de dotările necesare pentru un centru de monitorizare, de un panou informativ pentru persoanele cu dizabilități, de mobilier urban de tip SMART și de două autobuze electrice care vor circula pe ruta Fetești – Stelnica și retur.

„La momentul actual, cred că Feteștiul este singurul oraș din județul Ialomița care a depus proiecte pe toate axele de finanțare PNRR. Ne bucurăm și ne pregătim să depunem în continuare și pe alte axe care se vor deschide în curând, de genul creșelor pentru copii și multe alte lucruri. (…) Așa cum am spus de foarte multe ori, singura șansă de dezvoltare a municipiului Fetești este de a atrage fonduri, fie ele europene, naționale sau județene”, a precizat primarul Laurențiu Șonchereche.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*