Bătrâni salvați de jandarmi după ce au fost atacați de propriul câine. FOTO IJJ Ialomița
Jandarmii ialomițeni au fost solicitaţi să intervină joi, 2 decembrie, la o familie de bătrâni din municipiul Urziceni, după ce propriul câine a devenit agresiv.
Potrivit reprezentanților IJJ Ialomița, stăpânii câinelui erau baricadați în casă de aproape două zile, asta după ce, în urmă cu o săptămână, unul dintre ei fusese mușcat de animalul agresiv.
Ajunși la fața locului jandarmii au găsit în curte un câine de talie mare care era foarte agitat, reușind să redirecționeze animalul către o anexă a locuinței și să-l imobilizeze până la sosirea echipajului de la Poliția Animalelor pentru ridicarea acestuia.
Din fericire, cei doi bătrâni nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, urmând să ia o decizie în privința câinelui.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că, sâmbătă 31 mai 2025 este termenul de depunerea a formularul 398 “Declarație specială de TVA (VAT Return One Stop Shop)”. Menționăm că, Formularul 398 se transmite […]
Polițiștii ialomițeni efectuează în dimineața zilei de luni, 18 iulie, trei percheziții domiciliare, în municipiul Urziceni, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de cămătărie. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița , prejudiciul cauzat […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 4 mai, este ultima zi în care se poate depune „Declarația informativă privind livrările/ prestările şi achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate […]
1 Trackback / Pingback