Prefectul Constantin Marin, întâlnire cu autoritățile care se ocupă de organizarea alegerilor

Constantin Marin, Prefectul de Ialomița. FOTO IPI
Constantin Marin, Prefectul de Ialomița. FOTO IPI

Prefectul Județului Ialomița, Constantin Marin a demarat seria întâlnirilor de lucru cu autoritățile județene care au atribuții în organizarea proceselor electorale ce vor fi organizate în anul 2024. Astfel, miercuri, 31 ianuarie 2024, la Instituția Prefectului Județul Ialomița s-a desfășurat o ședință cu caracter general, cu privire la alegerile europarlamentare, locale, prezindețiale și parlamentare. La ședința de lucru au participat, reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale, reprezentanții Autorității Electorale Permanente, directorul Direcției Județene de Statistică Ialomița, precum și cei doi subprefecți ai județului Ialomița.

„Indiferent de forma și calendarul proceselor electorale de anul acesta, vreau să demarăm pregătirile tehnice pentru buna funcționare a alegerilor. Haideți să pregătim și să instruim experții electorali, să verificăm în teren infrastructura de telecomunicații și să ne asigurăm că Ialomița nu are vreo problemă din punct de vedere tehnic cu privire la organizarea alegerilor. Aceasta este prima ședință de lucru și urmează să stabilim întruniri și cu celelalte instituții cu atribuții referitoare la siguranța proceselor electorale în care să dezbatem și să stabilim strategii și aspecte tehnice foarte importante în asigurarea unor procese electorale transparente.

Succesul viitoarelor alegeri din Ialomița se bazează în mare măsură pe eforturile noastre colective de a ne asigura că mecanismele tehnice sunt bine organizate și sigure. Intenționez să impun o colaborare fermă între toate instituțiile cu responsabilități în organizarea alegerilor, al cărui singular scop să fie un proces electoral transparent și eficient care să susțină valorile democratice și libera voință a alegătorilor ialomițeni“ a precizat prefectul județului Ialomița, Constantin Marin, în cadrul ședinței de lucru.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*