Pompierii ialomițeni au intervenit în Coșereni la un accident rutier, pentru a descarcera șoferul unui autocamion

Echipajul de la Descarcerare a intervenit pentru salvarea șoferului rănit. FOTO ISU Ialomița

Un sucevean a ajuns în stare gravă la spitalul din Urziceni după ce, în condiții încă neelucidate a provocat un accident rutier pe DN 2 / E 85, pe raza localității Coșereni.

Potrivit reprezentanților IPJ Ialomița, accidentul a avut loc în jurul orei 15.00 când, un bărbat în vârstă de 51 de ani din Suceava, conducea o autoutilitară dinspre București spre Urziceni. În localitatea Coșereni se pare că nu a păstrat distanța regulamentară față de un autotren și a intrat în coliziune față – spate cu acesta. În urma impactului, autoutilitara a părăsit prin partea dreaptă sensul său de mers, oprindu-se într-un autoturism parcat.

În sprijinul persoanelor implicate în coliziune s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni ale ISU Ialomița, cu o autospecială de
descarcerare și o autosanitară SMURD. La fața locului a fost găsit șoferul din Suceava, încarcerat în cabina mașinii, care a fost descarcerat de echipajul de pompieri la locul intervenției. Ulterior a primit primul ajutor medical de către paramedicii SMURD și un echipaj SAJ Ialomița – Substația Urziceni, venit în sprijin, ulterior acesta fiind transportat la Spitalul Municipal din Urziceni.

Șoferul autotrenului a fost testat cu etilotestul, rezultatul ieșind negativ. Bărbatul rănit nu a putut fi testat în același mod din cauza rănilor suferite. În schimb, ambilor șoferi le-au fost prelevate probe de sânge.

Polițiștii ialomițeni au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*