Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Județului Ialomiţa s-au sesizat din oficiu, în urma informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la faptul că, eleve ale unei școli gimnaziale ar fi fost agresate sexual de către un profesor.
Până acest moment la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, nu a fost depusă nicio sesizare în acest sens.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se fac cercetari ,,in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor”, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Doi bărbați din județul Ialomița au încălcat ordinele de protecție. Potrivit IPJ Ialomița, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au fost sesizați în data de 05 februarie a.c., cu privire la faptul o femeie în […]
Reabilitarea și de modernizarea corpului C1 al Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din cartierul Fetești Oraș sunt în plină desfășurare. Echipa care se ocupă de proiect a finalizat lucrările la partea de exterior a clădirii, iar […]
O asistență medicală din Țăndărei, în vârstă de 42 de ani, a murit din cauza coronavirusului. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți, că asistenta medicală din Țăndărei a decedat în data de 13 aprilie. […]
Be the first to comment