La data de 29 martie polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Jilavele, au oprit, pe raza comunei Bărbulești, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 27 ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că șoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, precum și faptul că a părăsit domiciliul cu încălcarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, pe numele lui fiind întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În satul Gimbășani din comuna ialomițeană Cosâmbești, o școală construită în 1927 capătă, pe zi ce trece, o înfățișare modernă sau, mai bine zis, recapătă viața pe care o merită, după ce, aproape un secol, […]
În ultimele 48 de ore polițiștii ialomițeni au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale, au reținut 18 permis de conducere și au constatat 7 infracțiuni. Polițiștii au intervenit la 129 de evenimente, din care 118 […]
Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița au fost solicitați să intervină sâmbătă, 8 ianuarie, la un accident rutier produs pe Autostrada A2, la stația de taxare, în care au fost implicate două […]
Be the first to comment