Acțiune pentru combaterea braconajului piscicol. FOTO Poliția Română
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol.
Potrivit IPJ Ialomița, activitățile au avut ca scop verificarea modului de respectare a legislației privind circulația, depozitarea, prelucrarea și comercializarea peștelui, produselor și subproduselor din pește, precum și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit și/sau acvacultură.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat în flagrant două infracțiuni la regimul piscicol, fiind confiscate 270 de kilograme de pește din speciile caras și crap, cantitate care a fost redată mediului acvatic.
De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 2.300 de metri de plase monofilament și 3.400 de metri de plase tip setcă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În dimineața de 17 mai, pompierii ialomițeni au fost solicitați printr-un apel 112 să intervină la un incendiu izbucnit într-o locuință din Țăndărei, existând și riscul producerii unei explozii. În jurul orei 8.00, dispeceratul ISU […]
Inspectoratul Școlar al Județului Ialomița a anunțat că, de la începerea școlii în format fizic, 18 elevi și cinci angajați în unități de învățământ din județ au fost confirmați cu COVID-19. Astfel, potrivit ISJ Ialomița, […]
Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 12,70 milioane de lei. Totodată, au fost efectuate autocompensări din TVA-ul de rambursat […]
Be the first to comment