Peste 90 la sută din populația rezidentă țintă din județul Ialomița a fost recenzată

Computer.

În perioada 31 mai – 24 iulie se desfășoară în județul Ialomița a treia etapă a Recensământului Populației și Locuințelor, etapă în care recenzorii intră în teren și colectează prin interviu față-în-față cu ajutorul tabletei înregistrările individuale, pentru acele persoane care nu s-au autorecenzat on-line.

Potrivit Direcției Județene de Statistică Ialomița, la nivelul județului Ialomița au fost constituite 272 sectoare, în cele 66 UAT-uri, 56 dintre acestea fiind în municipiul Slobozia.

Până la data de 18 iulie s-au recenzat 223.970 de persoane, reprezentând 90,9 la sută din populația rezidentă țintă la 1 decembrie 2021 estimată de INS.

Pe medii, situația recenzării se prezintă astfel:

  • în mediul urban au fost recenzate 90.388 persoane (40,4 la sută);
  • în mediul rural au fost recenzate 133.582 persoane (59,6 la sută).

Participarea la recensământ este obligatorie conform OUG nr. 19/2020(art.42) și este o îndatorire cetățenească având drept scop determinarea populației rezidente pentru fiecare unitate administrativ teritorială a județului Ialomița. Datele colectate prin intermediul recensământului vor fi folosite strict în scop statistic și nu în scop fiscal, de taxare sau în justiție.

În situația în care recenzorul nu vă poate contacta la domiciliu la momentul vizitei, veți găsi un bilet cu datele de contact ale acestuia pentru a stabili împreună data și intervalul orar când puteți realiza interviul.

Reamintim locuitorilor rezidenți din județul Ialomița că termenul final al recensământului este 24 iulie. Persoanele care vor refuza recenzarea riscă o amendă cuprinsă între 1.000 și 3.000 de lei, iar pentru persoanele care împiedică accesul în complexuri sau ansambluri rezidențiale sunt prevăzute amenzi între 1.500 și 5.000 de lei.

RPL2021 este primul recensământ din România organizat integral în format digital. Întregul proces al colectării datelor se desfășoară cu asigurarea confidențialității și protecției depline a informațiilor. România se află la al treisprezecelea recensământ din istorie și al patrulea după Revoluția din 1989. Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021, puteți să consultați www.recensamantromania.ro .

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*