Spitalul Municipal Fetești „Anghel Saligny“. FOTO Google maps/Emil Bănică
Numărul cazurilor confirmate de pacienți infectați cu noul coronavirus a depășit 10.000, iar numărul deceselor se apropie de 550, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
Județul Ialomița număra la sfârșitul zilei de 23 aprilie, oficial, un număr de 148 de confirmări de persoane bolnave cu COVID-19. Procentul deceselor este de aproximativ 10%, numărul victimelor fiind de 15. Ultimul caz înregistrat este cel cu numărul 544 la nivel național, un bărbat în vârstă de 53 ani din județul Ialomița, care suferea și de o boală cardio-vasculară. Acesta a fost internat pe 16 aprilie în Spitalul Municipal Fetești, iar a doua zi i s-au recoltat probe pentru COVID-19. Rezultatul a fost eliberat în data de 21 aprilie, confirmând prezența bolii. Două zile mai târziu, pe 23 aprilie a fost înregistrat decesul.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat de 49 ani, din comuna Borănești, a fost reținut de polițiștii ialomițeni, pentru 24 de ore, fiind bănuit că prin folosirea forței fizice ar fi întreținut relații sexuale cu o tânără în vârstă […]
Magazinele Enel din județele Constanța, Tulcea, Călărași și Ialomița vor fi închise marți, 24 ianuarie, zi liberă legală. Serviciul de call center va fi disponibil în această zi numai pentru informații în sistem automat precum […]
Consiliul Județean Ialomița, împreună cu Centrul Cultural „Ionel Perlea” și Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Slobozia organizează expoziția „Looking for inner balance; A synthesis of light, form and color”, a artistei Hristiana Ștefania Constantin […]
Be the first to comment