Spitalul Municipal Fetești „Anghel Saligny“. FOTO Google maps/Emil Bănică
Numărul cazurilor confirmate de pacienți infectați cu noul coronavirus a depășit 10.000, iar numărul deceselor se apropie de 550, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
Județul Ialomița număra la sfârșitul zilei de 23 aprilie, oficial, un număr de 148 de confirmări de persoane bolnave cu COVID-19. Procentul deceselor este de aproximativ 10%, numărul victimelor fiind de 15. Ultimul caz înregistrat este cel cu numărul 544 la nivel național, un bărbat în vârstă de 53 ani din județul Ialomița, care suferea și de o boală cardio-vasculară. Acesta a fost internat pe 16 aprilie în Spitalul Municipal Fetești, iar a doua zi i s-au recoltat probe pentru COVID-19. Rezultatul a fost eliberat în data de 21 aprilie, confirmând prezența bolii. Două zile mai târziu, pe 23 aprilie a fost înregistrat decesul.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Horia Constantinescu nu va mai fi șef al CJPC Constanța, urmând să fie mutat la conducerea CJPC Ialomița. Decizia a fost luată de președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. „Având în vedere experiența profesională a domnului […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că, sâmbătă 31 mai 2025 este termenul de depunerea a formularul 398 “Declarație specială de TVA (VAT Return One Stop Shop)”. Menționăm că, Formularul 398 se transmite […]
Noul ambulatoriu din structura Spitalului Municipal “Anghel Saligny” Fetești se va preda, până la sfârșitul acestei săptămâni, din proprietatea Primăriei în administrarea unității spitalicești, conform Hotărârii Consiliului Local și a procedurilor legislative. Astfel, potrivit Primăriei […]
Be the first to comment