Meteorologii au emis un cod galben de ploi pentru județul Ialomița.
Avertizarea este valabilă astăzi până la ora 23.
În nordul și estul Munteniei, Dobrogea continentală, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și nord-estul Olteniei vor fi averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. În sud-estul țării se vor semnala și descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au intervenit ieri, 14 iunie, la o farmacie din municipiul Slobozia, după ce angajații au semnalat prezența unui animal sălbatic în interiorul unității. „La sosirea echipajului, s-a […]
Zece jurnaliști și creatori de conținut din București, Constanța și Timișoara participă, în această săptămână, la un press trip organizat de Asociația Jurnaliștilor Profesioniști de Turism – TRAVEL PRO în destinația Colibița, județul Bistrița-Năsăud. Vizita […]
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 27 de ani, din comuna Bărbulești, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept. Poitrivit IPJ […]
Be the first to comment