Măsuri speciale luate la școlile din Fetești, inclusiv marcaje specifice pentru deplasarea elevilor și a cadrelor didactice

Au fost stabilite căile de acces și traseele elevilor și personalului școlii. FOTO ISJ Ialomița

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița a vizitat câteva unități de învățământ din Fetești, în vederea monitorizării stadiului implementării și asigurării măsurilor de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 și a condițiilor de siguranță pentru desfășurarea activităților specifice care urmează a fi derulate în perioada 2-12 iunie, pentru pregătirea și consilierea elevilor din clasele terminale, și în perioada examenelor naționale.

Astfel, la Școala Gimnaziala „Mihai Viteazul” Fetesti, Corpul A, în care se vor desfășura aceste activități, este în curs de reorganizare. Școala Gimnaziala „Radu Vodă” Fetești a contractat o firma autorizata, în vederea asigurării serviciilor de dezinfecție, în data de 18 mai. La Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Fetești, acțiunile de dezinfecție sunt în plină desfășurare, conform Procedurii Operaționale elaborate și aprobate în cadrul Consiliului de Administrație al unității.

Tot în baza acestei proceduri a fost stabilită, prin marcaje specifice, calea de acces pentru elevi și personalul școlii. De asemenea, Liceul Teoretic „Carol I” Fetești a prevazut în Planul de acțiune montarea unui cort militar în parcarea din incinta unității, în care se vor efectua dezinfecția și triajul persoanelor ce urmează să participe la activitățile specifice acestei perioade.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*