Majoritatea unităților de învățământ din județul Ialomița își vor redeschide, luni, porțile în Scenariul 1

Elevii vor merge fizic la școală în funcție de scenariul în care se află localitatea

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița va monitoriza începând de luni, 8 februarie, dinamica scenariilor de funcționare în unitățile de învățământ preuniversitar din județ, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice la nivelul fiecărei localități.

Potrivit ISJ Ialomița, în urma propunerilor înaintate, până la data de 05 februarie, de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ din județ, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița a emis Hotărârea nr. 15 privind scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ, valabil începând cu data de 08 februarie.

Astfel, conform acesteia, se înregistrează următoarea situație:

  • 52 de unități de învățământ în Scenariul 1, care presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
  • 42 unități de învățământ în Scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și, respectiv, participarea zilnică, în sistem on-line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

Până în prezent niciuna dintre unitățile de învățământ din județ nu se află în Scenariul 3. Acesta presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, precum și participarea zilnică, dar în sistem on-line, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

„Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ din județul Ialomița au adoptat propunerile în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Ialomița, comunicată în data de 5 februarie, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ. Precizăm faptul că, potrivit Ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății nr. 3235/93/04.02.2021, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate la nivelul localității, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori”, au precizat reprezentanții instituției.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*