Locuință din comuna Movilița, distrusă aproape în totalitate într-un incendiu

Locuință din comuna Movilița, distrusă aproape în totalitate într-un incendiu. FOTO ISU Ialomița

Pompierii Detașamentul Urziceni a intervenit miercuri, 23 martie, în jurul orei 22.45, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din comuna Movilița.

Potrivit ISU Ialomița, salvatorii s-au deplasat la locul intervenției cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

„Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei femei care a acuzat un atac de panică. Ulterior, aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal Urziceni”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.

Focul a fost stins dar a distrus locuința în proporție de 80 la sută, mobilier, electronice și trei metri cubi de lemne. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit, provocat de un cablu electric defect.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*