Incendiu la o locuință din localitatea Roșiori izbucnit de la o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată

Incendiu la o locuință din localitatea Roșiori. FOTO: ISU Ialomița

Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de sâmbătă, 14 ianuarie, pentru a stinge un incendiu ce cuprinsese o locuință din localitatea Roșiori.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la fața locului s-au deplasat pompieri de la Detașamentul Urziceni, care au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

„Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. Au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați și obiecte de mobilier. Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului, echipajul SMURD aflat la locul intervenției a acordat primul ajutor medical unui bărbat, de 79 de ani, care prezenta un atac de panică. Ulterior, acesta nu a necesitat transportul la spital”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spații închise, sursa fiind o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*