Pompierii au reușit să stingă focul. FOTO ISU Ialomița
Două echipaje ale ISU Ialomița au fost trimise în cursul dimineții de 27 ianuarie la un incendiu izbucnit într-o locuință din localitate Valea Ciorii. Apelantul a sesizat faptul că acoperișul unei case a luat foc.
Două echipaje de pompieri cu autospeciale cu spumă și apă și un echipaj SMURD au răspuns apelului 112, deplasându-se la fața locului. Potrivit primelor informații, este vorba de un incendiu izbucnit de la un coș de fum neizolat termic și care a aprins podul.
Pagubele au fost limitate de către pompieri, fără a se înregistra victime.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ultimele două persoane decedate și în organismul cărora a fost identificat coronavirusul Covid-19 nu au avut istoric de călătorie și nici contact cunoscut sau identificat cu vreo persoană caz confirmat, potrivit autorităților. Este vorba de […]
Polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Transporturi Ialomița, cu sprijinul polițiștilor Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului Siguranță Școlară au desfășurat, în dimineața zilei de joi, 11 mai, activități informative de prevenire a […]
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează locuitorii județului că, începând cu luna noiembrie, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivel național, campania de toamnă, constând în vaccinarea antirabică aeriană […]
Be the first to comment