ILnews TV: Adrian Vasile, primarul comunei Andrășești: “România este țara în care hârtiile vorbesc, în loc să fim lăsați să luăm decizii la nivel local și să simplificăm toată această hârțogăraie, noi ne complicăm
Primarul comunei Andrășești, Adrian Vasile. FOTO Paul Alexe
Primarul comunei ialomițene Andrășești, Adrian Vasile, a fost invitatul jurnalistului Paul Alexe, la ILnews TV, pentru o evaluare a activității după aproape șase luni de la preluarea mandatului.
Primarul vorbește despre proiectele aflate în desfășurare, care au în vedere infrastructura rutieră, dar și despre construcția unei săli de sport, a unui teren de minifotbal și a unui nou nivel la școala din localitate. Adrian Vasile este conștient că, pentru o așezare de dimensiunile comunei Andrășești, cu un buget nu foarte generos, accesarea fondurilor europene reprezintă cea mai importantă șansă de a ridica nivelul de confort și civilizație al locuitorilor. Nu în ultimul rând, Adrian Vasile a amintit despre demararea discuțiilor cu privire la racordarea comunei la rețeaua de gaze naturale.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că data de 25 mai 2021 este termenul până la care persoanele fizice pot depune, sub sancțiunea decăderii, formularul 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoși din evidența persoanelor […]
Primăria Fetești anunță că persoanele fără probleme de sănătate care doresc să îi ajute pe pacienții ce au nevoie de tratament transfuzional sunt așteptate marți, 15 februarie, începând cu ora 08.00, la sediul Protopopiatului Fetești, […]
Be the first to comment