Ialomițean prins la volan fără permis și sub influența alcoolului. El a încercat să fugă de polițiști, fiind oprit cu focuri de armă

O mașină a poliției este prezentă la fața locului. FOTO Arhivă
Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii ialomițeni

Un tânăr de 25 de ani, din comuna Făcăieni, județul Ialomița, a fost depistat în flagrant de polițiștii ialomițeni în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului și fără să posede permis de conducere, acesta figurând în bazele de date ca persoană izolată la domiciliu.

Potrivit IPJ Ialomița, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au oprit în trafic, miercuri noapte, în jurul orei 23.30, în apropierea comunei Făcăieni, pe DN3B, un autoturism ce avea o deplasare sinuoasă. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că la volan se află un tânăr de 25 de ani, din localitatea Făcăieni, iar în urma testării a reieșit că șoferul consumase băuturi alcoolice, rezultatul etilotestului indicând o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, cu ocazia interogării bazelor de date, s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și figurează ca persoană izolată la domiciliu în scop preventiv, urmare a revenirii din străinătate.

În timpul activităților de verificare, șoferul a pornit motorul autoturismului încercând să fugă de la fața locului, și întrucât nu s-a conformat somațiilor verbale, polițiștii au tras trei focuri de armă către pneurile autovehiculului, reușind în acest fel să-l oprească.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal din Fetești unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, ulterior fiind introdus în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile. Acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea măsurii izolării la domiciliu, pe numele lui fiind întocmit și un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis” și „conducere sub influența alcoolului”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*