FOTO VIDEO Primăria Țăndărei amenajează un parc în centrul orașului și alte două locuri de joacă pentru cei mici. Valoarea proiectului este de 1,4 milioane de lei

Parc pentru copii, amenajat de Primăria Țăndărei. FOTO Adrian Boioglu

Un parc ce va conține locuri de joacă, o scenă este amenajat de autoritatea publică locală în zona Primăriei din Țăndărei. Astfel, cei mici își pot petrece într-un mod plăcut timpul liber, iar la diverse evenimente pot asista la diferite spectacole organizate pe scena respectivă. Această investiție, dar și alte două zone cu locuri de joacă pentru cei mici sunt suportate de la bugetul local. Proiectul ajunge la 1,4 milioane lei.

Primarul orașului este profesor de istorie. Experiența sa în educația copiilor l-a făcut să vină cu acest proiect atât de necesar sănătății familiilor cu copii din Țăndărei. Locul din imediata apropiere a Primăriei era doar o zonă de izlaz. Primarul Cristian Roman spune că și-ar fi dorit ca acolo să fie ridicat un Cămin Cultural, dar proiectul a întârziat la finanțare, așa că varianta unui parc dotat cu loc de joacă, alei și o scenă mobilă pentru spectacole a avut întâietate. Căminul Cultural nu a fost nici el uitat, dar va fi relocat.

Primarul orașului Țăndărei, Cristian Roman, a povestit pentru ILnews, că Primăria își propune să mai amenajeze astfel trei de locuri de joacă pentru copii.

Copiii au reprezentat o prioritate, iar activitatea pe care o desfășoară copiii în timpul liber, în afara componentei educaționale, este extrem de importantă pentru orice autoritate locală. Autoritatea locală din Țăndărei a avut inițiativa de amenaja în fața sediului Primăriei acest parc ca va reprezenta un loc de divertisment – pentru că în afara locului de joacă avem în vedere să construim acest loc unde se poate petrece timpul liber.

În afara amenajării acestui loc de joacă mai avem încă trei astfel de obiective în derulare, sunt în procedură de achizițe, sperăm ca în primăvara anului viitor să putem finaliza și celelalte obiective care înseamnă reamenajare locuri de joacă pentru copii pentru că activitatea pe care desfășoară copiii este un lucru extrem de important pentru noi și pentru comunitatea pe care o reprezentăm”, a declarat Cristian Roman.

Parcul va avea alei pietonale, locuri de joacă și o scenă pe care părinții și bunicii pot urmări spectacolele copiilor. Această scenă ar putea fi inaugurată chiar de 1 Decembrie, dacă lucrările vor fi avansate și dacă condițiile din pandemie o vor putea permite.

Acest proiect a trecut prin Consiliul Local, au fost mai multe scenarii. A fost ales acest scenariu de către consilierii locali, el reprezintă alei pietonale, locuri de joacă, o scenă mobilă, care poate fi mutată în interiorul acestui loc, o tribună unde oamenii pot asista la spectacolele care au loc pe această scenă. Sperăm ca inclusiv de 1 Decembrie, dacă situația epidemiologică ne va permite și dacă antreprenorul va finaliza cel puțin parțial această locație să putem avea un spectacol de 1 Decembrie pentru copii”, a explicat primarul orașului Țăndărei.

Cristian Roman a explicat că Primăria are în vedere și proiecte mari de infrastructură, cum ar fi modernizarea ambulatoriului de la Spitalul Orășenesc Țăndărei.

Aceste lucrări sunt mici ca și valoare, e vorba de 1,4 milioane de lei, finanțarea este din partea bugetului local pentru că am considerat să finanțăm proiecte europene sau din finanțare guvernamentală proiectele de anvergură. Avem un proiect de anvergură de 12 milioane de lei care va fi finanțat prin Anghel Saligny, avem depusă o documentație de cofinanțare. Avem pentru Spitalul Orășenesc Țăndărei ambulatoriul integrat care are o finanțare de peste 2,5 milioane de euro. Proiectele mari de infrastructură le-am finanțat prin proiecte europene, iar aceste proiecte mici ca valoare, dar ca însemnătate eu zic că sunt extrem de importante, să fie finanțate din cadrul bugetului local”, a mai spus Cristian Roman.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*