FOTO Primarul din Cosâmbești, între fonduri europene și austeritate guvernamentală. Comuna are școli renovate, o bibliotecă modernă, dar gazele naturale rămân pe hârtie. Birocrația ține dezvoltarea la sertar

Primăria Cosâmbești. FOTO Adrian Boioglu

Măsurile drastice de austeritate implementate de Guvern îi îngrijorează pe primari, în special pe cei care gospodăresc unități administrativ teritoriale mici, unde inclusiv bugetele locale sunt infime. Într-o astfel de situație se regăsește și primarul comunei ialomițene Cosâmbești. Bogdan Popescu a reușit în mandatele sale succesive să atragă fonduri pentru modernizarea școlilor din comună, pentru a asfalta mai multe drumuri și pentru a reabilita, din temelii, biblioteca din comună.

De idei de modernizare și de îmbunătățire a traiului locuitorilor din Cosâmbești primarul sigur nu duce lipsă, însă edilul numără banii disponibili la bugetul local și se teme că nu poate pune în aplicare tot ce are pe agenda de proiecte. De exemplu, Bogdan Popescu își dorește cu tot dinadinsul să conecteze comuna la rețeaua națională de gaze. Proiectul este, în mare parte realizat, dar deocamdată trebuie să rămână la sertar. Primarul explică și motivul:

„Rețeaua de gaze este puțin probabil să mai fie finanțată în condițiile expuse de Guvern, adică în următorii doi, trei ani și mi-e teamă că ne apropiem de orizontul 2030, când ne va interzice Uniunea Europeană și ar fi o pierdere foarte mare pentru comunitate. Proiectul este gata, dar nu reușim să îl depunem în condițiile solicitate de finanțator, adică tot de Guvern”.

Primăria Cosâmbești a cerut oferte pentru concesionarea distribuției de gaze naturale, însă niciun furnizor nu s-a arătat interesat. Ca atare, proiectului îi lipsește componenta privind consesionarea distribuției.

„Este al treilea an de când tot solicităm oferte și nu s-a prezentat nimeni. Probabil comunitatea noastră nu prezintă interes. Orice concesionar își dorește să concesioneze un serviciu cu toate etapele de implementare încheiate. Ei vor să facă o afacere, să aibă o proiecție clară de cheltuieli și de venituri care să genereze profit pentru concesionar, iar totul se cuantificăm în măsura în care există infrastructura și se poate estima realist numărul de abonați”, a mai completat Bogdan Popescu, pentru ILnews.

Edilul comunei Cosâmbești are însă și motive de satisfacție. Vineri, pe 18 iulie, s-a făcut oficial recepția lucrării la Corpul 2 al clădirii Școlii Gimnaziale din Cosâmbești, proiect finanțat prin PNRR. În curând, dezvăluie, Bogdan Popescu, urmează să fie recepționată și lucrarea de la școala din Gimbășani, a cărei reabilitare, a fost realizată tot prin PNRR. Cel puțin în privința acestor două proiecte primarul are inima împăcată fiindcă a reușit tot ce și-a propus, inclus achiziționarea de mobilier nou, modern și adaptat nevoilor școlarilor.

Mai departe, funcționarii primăriei lucrează la proiectul ce vizează și reabilitarea termică și structurală a corpului principal de imobil al școlii din Cosâmbești. De această dată este vorba de accesarea unei finanțări prin Programul ELENA, derulat prin Agenția de Dezvoltare Regională 3 Sud-Muntenia Călărași.

Proiectul este deja listat pe SEAP, iar începând de luni, 28 iulie, se primesc și oferte din partea firmelor care consideră că pot implementa toate cerințele.

„Finanțarea este integral se la Uniunea Europeană, prin ADR Sud-Muntenia, iar cheltuielile neeligibile sunt suportate de la bugetul local, în parteneriat cu Consiliul Județean, 50% noi, 50% ei”, a punctat prumarul comunei Cosâmbești.

Bogdan Popescu ține să salute sprijinul de care s-a bucurat până acum din partea Consiliului Județean Ialomița, în special pentru proiectele destinate educației. Inclusiv în ceea ce privește Biblioteca din comună, pe care edilul o vede ca pe un viitor motor pentru dezvoltarea și digitalizarea localității. Din păcate însă și acest proiect stagnează din cauza hățișului birocratic de la nivel înalt. Deși facilitatea dispune de toate cele necesare, legislația în vigoare nu permite deocamdată angajarea unui nou bibliotecar, în contextul în care vechiul bibliotecar s-a pensionat odată cu începerea lucrărilor de reabilitare a imobilului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*