Ordin de protecție emis pe numele unui ialomițean care și-a amenința fiica cu bătaia

FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii ialomițeni au emis, în ultimele 48 de ore, două ordine de protecție provizorii pe numele a doi bărbați, de 40, respectiv 43 de ani.

Potrivit IPJ Ialomița, în primul caz, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Rurală Grivița au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată de concubinul său. Polițiștii au stabilit că bărbatul, de 43 de ani, din comuna Traian, ar fi lovit-o pe femeia de 43 de ani, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se aflau la locuința comună, de pe raza localității Traian.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au fost sesizați, cu privire la faptul că o minoră de 17 ani, ar fi fost amenințată cu acte de agresiune de tatăl său, un bărbat de 40 de ani. În urma verificărilor s-a stabilit că între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia bărbatul ar fi amenințat-o pe fiica sa în timp ce se aflau la pe raza municipiul Urziceni.

În ambele cazuri polițiștii au întocmit formularul pentru evaluarea riscului iminent asupra vieții și integrității victimelor, reieșind faptul că se impune emiterea unor ordine de protecție provizorii.

Pe numele bărbaților au fost emise ordine de protecție provizorii, pentru o perioadă de cinci zile, fiind de asemenea întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*